„Handicap, nevoie specială, invaliditate, infirmitate sau dizabilitate – pentru noi cei care suntem unii din „fericiţii” posesori, prea puţin contează!”- spun atăzi majoritatea persoanelor care deţin o oarecare problemă de sănătate
. „Pentru mine este ca şi cum mi-ai spune că am ochii verzi… – spune Eduard C. care pentru a-şi menţine echilibru are nevoie de sprijinul unui baston. „Am ochii verzi, şi? Am handicap, şi…? Nu are o conotaţie negativă, decât dacă eu o promovez şi dacă o resimt astfel. Voi minţi daca voi spune că sunt mulţumit de felul cum sunt… Vreau să spun că atunci când oamenii vor simţi diferenţa dintre omul normal şi cel cu dizabilităţi, precum şi diferenţa dintre omul cu ochi verzi şi omul cu ochi căprui, adică nederanjabilă, abia atunci vom putea spune că suntem o societate civilizată.”- a menţionat băiatul.
Mentalitate diferită!
Colegul de alături, Nicolae, care îl însoţea pe Eduard, a adăugat că „pînă ce societatea noastră va învăţa să ajungă la mentalitatea europeană, (pe care am avut oportunitatea s-o cunosc şi eu, aflîndu-mă într-un program de studiu peste hotare), consider că este nevoie să treacă mult timp. Noi nu suntem sinceri aşa ca ei, ci doar mimăm toleranţa, spiritul educat, empatia despre care am învăţat, cu o ipocrizie ingrată. Oamenii nu pot fi handicapaţi, ci doar au o nevoie specială, la fel cum o poate avea şi cel ce suferă de ulcer stomacal, tensiune sau osteohondroză!”
„Handicapul” – doar o sintagma… (mai mult…)
, sau mai rau cu catarama unei centuri aruncate pe un drum de tara …
