Independența la vârsta maturității

Independență – vreme dură,

Ca o mare întorsătură,

Țara tu ne-ai răsfățat-o

Și tot tu-ai înjunghiat-o!

 

Cu înjunghieri prin coaste

Cu condiții bune – proaste,

Asta e maturitate -

Vremuri tulburi – eronate?

 

Timpuri mai sofisticate,

Tot mai mult ne dau târcoale

Zilnic pun Moldova noastră,

La o mare încercare.

 

Ștefan de-ar veni să vadă

Țara la maturitate,

Cum independența, neamul,

Vor să fie atacate!

Pe urmele poeților vremurilor ”Podului de Flori” de la 1991,  nume ca: Grigore Vieru, Leonida Lari, Nicolae Dabija, Valeriu Matei,  Dumitru Marcovschi și mulți alții, au evocat și alții într-un număr impresionant de poezii, trecutul, lupta pentru libertate al poporului nostru din cele mai vechi timpuri și pînă astăzi.

Din lumea celor drepți, marele Grigore Vieru continuă să vadă independența ca o lupta neîncetată pentru libertatea socială și națională a acestei țări pe nume – Republica Moldova. Chiar dacă a murit cititorul sovietic, cititorul lui Grigore Vieru continua să trăiască astăzi tot mai intens cu cele ”trei culori și-o singură credință românească” în cuget și-n simțiri.

Tot timp de 20 de ani în Republica Moldova a luat ființă și a început să crească cartea electronică. Nu vreau să cred că Internetul va submina cartea, doar că probabil cartea tipărită va deveni un obiect scump, foarte scump cu timpul. Cartea este unicul suflet care nu trădează şi nu va trăda niciodată ființa noatră interioară.

Și totuși sărmana carte, prin câte i-a trebuit să treacă: să fie Istoria Românilor, Istoria Moldovei, sau Istoria Integrată?!  Aceiași problemă o constituie și limba – factor unificator esențial pentru orice comunitate națională.  Câte lovituri sub coastă pentru sărmana țară! Cine știe, poate dacă se citea mai des Declaraţia şi se respecta ceea ce stă scris acolo, poate eram în altă situaţie astăzi, dar așa pentru unii ”Independența” nu-I decât un termen, o blasfemie burgheză cu credința că mereu v-om depinde de cineva. Da, depindem, doar că toți depindem unii de alții, dar din păcate o mare parte din acești toți au abandonat această țară.

Astfel, în fața unei istorii contemporane adecvate, refuzate mereu datorită adversităților sale, în fața declinului societății, imaginarea patriei va primi (indiferent de epocă) conotațiile unei (re)descoperiri a originilor, iar cunoasterea sa, va urma scenariul unei călătorii inițiatice în timp.

Universul actual în care se învârte Republica Moldova închipuie o adevarată ”terra felix”, anistorică, un paradis pierdut în destramare pentru unii, ori recâștigat ca urmare a unor factori murdari pentru alții.

Peste ani parcă ne-am trezit cu un popor lipsit de identitate, care şi-a uitat rădăcinile, nici nu ştie ce limbă vorbeşte. Așadar, după declararea Independenţei, iată-ne aruncaţi înapoi în cea mai neagră ignoranţă, deşi suntem într-o eră cosmică, computerizată când fiecare dintre noi știe să utilizeze un site de socializare sau să întrețină un blog. E o realitate la care nu ne-am aşteptat, sau poate chiar nici nu visam acum 20 de ani – ne-am maturizat, asta e!

Trebuie regândite toate strategiile şi tacticile pentru a face faţă noii situaţii. Altfel, nu vom deveni niciodată oameni liberi, cu trecut istoric şi cu viitor istoric.

Mă bucur că Armata Națională s-a maturizat și ea după 20 de ani și  ostaşii țării nu mai au ținuta imperială, ca pe timpul sovietic.

În ciuda tuturor barierelor apărute în calea Republicii Moldova, totuși consider că Independența a deschis drumul spre restabilirea democratiei, a sistemului politic pluralist, pentru întoarcerea la economia de piață și reintegrarea țării într-un spațiul economic, politic și cultural european.

Fiecare episod din viaţa Republicii Moldova constituie un test în exersarea demnității.

Capacitatea de a sluji cu distincţie şi dăruire interioară, ştiinţa “înaltă” de a fi util ” iată o înzestrare rară, de elită, cea mai caracteristică manifestare socială a demnităţii țări noastre. Acesta e singurul sens acceptabil al “demnităţilor” publice, fie ele ministeriate, preşedinţii, primării sau mandate parlamentare: asumarea unei slujiri dezinteresate, a unui travaliu sacrificial, în beneficiul celorlalţi. Dar nu e neapărată nevoie de un rang înalt, pentru a ilustra demnitatea slujirii. O delicioasă replică din Bărbierul din Sevilla lui Beaumarchais (Act I, Scena 2) rezumă perfect ceea ce vreau să spun: “Ştiind cîte virtuţi sînt necesare pentru a sluji, vă întreb, Excelenţă, cîţi stăpîni cunoaşteţi, care să fie demni de a fi valeţi?”. E o remarcabilă definiţie a demnităţii în act: a sluji ca un stăpîn, a te ridica la înălţimea umilităţii eficiente: Iisus spălînd picioarele ucenicilor…- de un astfel de conducător, plin de demnitate, actualmente are nevoie Republica Moldova.

Spaţiul acesta subtil dintre suveranitate şi subordonare este materia însăşi a libertăţii ei. Iar demnitatea e bunul uz al libertăţii … și totuși, „Nu poate fi un om liber, dacă ţara lui nu este independentă.”

Și totuși, ce este independența? „Independenţa este opera comună a politicienilor şi a cetăţenilor Republicii Moldova.” Lupta pentru independenţă nu se câştigă într-o noapte. Ideea Independenţei a fost întotdeauna una de căpătâi. Independenţa deseori ne-a lipsit, dar cu durere am dobândit-o. Vreau să cred, că această independenţă este pentru totdeauna. Numai într-un stat liber poţi să te simţi om cu demnitate.

Ne bucurăm că în cei 20 de ani drapelul cu cele ”trei culori ale lui Grigore Vieru”este arborat astăzi pe toate instituţiile de stat, unii îl au chiar şi acasă. Idealul nemuritor al poporului simplu, chinuit de lupte şi asuprire a fost lupta de veacuri pentru libertate şi independenţă.

Republica Moldova este un stat suveran, independent, democratic şi liber să-şi hotărască soarta, prezentul şi viitorul. Consider că în ciuda tuturor, Independența după 20 de ani, evocă o pagină de glorie din trecutul istoric legendar al poporului nostru, al ţării noastre.

Moldova a ajuns la vârsta maturităţii. Are toate cele necesare pentru a fi independentă şi trebuie să consolidăm independenţa Republicii Moldova, în ciuda acestor tulburătoare vremuri – în fiecare zi, cu fiecare acţiune pe care o întreprindem, căci adevărata dragoste de patrie nu se declară prin cuvinte, ci se adevereşte prin fapte!