„Handicap, nevoie specială, invaliditate, infirmitate sau dizabilitate – pentru noi cei care suntem unii din „fericiţii” posesori, prea puţin contează!”- spun atăzi majoritatea persoanelor care deţin o oarecare problemă de sănătate
. „Pentru mine este ca şi cum mi-ai spune că am ochii verzi… – spune Eduard C. care pentru a-şi menţine echilibru are nevoie de sprijinul unui baston. „Am ochii verzi, şi? Am handicap, şi…? Nu are o conotaţie negativă, decât dacă eu o promovez şi dacă o resimt astfel. Voi minţi daca voi spune că sunt mulţumit de felul cum sunt… Vreau să spun că atunci când oamenii vor simţi diferenţa dintre omul normal şi cel cu dizabilităţi, precum şi diferenţa dintre omul cu ochi verzi şi omul cu ochi căprui, adică nederanjabilă, abia atunci vom putea spune că suntem o societate civilizată.”- a menţionat băiatul.
Mentalitate diferită!
Colegul de alături, Nicolae, care îl însoţea pe Eduard, a adăugat că „pînă ce societatea noastră va învăţa să ajungă la mentalitatea europeană, (pe care am avut oportunitatea s-o cunosc şi eu, aflîndu-mă într-un program de studiu peste hotare), consider că este nevoie să treacă mult timp. Noi nu suntem sinceri aşa ca ei, ci doar mimăm toleranţa, spiritul educat, empatia despre care am învăţat, cu o ipocrizie ingrată. Oamenii nu pot fi handicapaţi, ci doar au o nevoie specială, la fel cum o poate avea şi cel ce suferă de ulcer stomacal, tensiune sau osteohondroză!”
„Handicapul” – doar o sintagma…
Până la urmă ce înseamnă totuşi handicap şi cum a apărut noţiunea aceasta? Consultînd toate dicţionarele aflate la îndemînă, am aflat că la originea termenului de „handicap” nu a fost un cuvânt simplu, ci o sintagmă. Era compusă din trei unităţi semantice diferite: „hand în cap”. Apărută pentru prima oară pe la jumătatea secolului al XVI, sintagma s-ar traduce pornind de la fiecare unitate în parte: „hand” care este englezescul pentru „mână”, iar „in” este echivalent pentru „în”, şi „cap” ar însemna „caschetă”, „căciulă”. Expresia „hand în cap” era folosită pentru desemnarea unui joc în care partenerii îşi disputau diverse obiecte personale după un preţ fixat de arbitru. Obiectele erau puse într-o căciulă (cap) şi erau extrase la întâmplare, cu mâna (hand). Prin contractare lingvistică, consoana la „in” a dispărut, iar sintagma a devenit cuvânt de sine stătător: HANDICAP.
Semnificaţie sau „etichetă”?
De la semnificaţia sa socială, pe care o poate da individului, termenul de „handicap” este deturnat mai tîrziu spre o semnificaţie mai mult medicală. Ideea de dezavantaj şi de dificultate, pe care o semnifică termenul de „handicap”, nu a apărut de la bun început, decât prin anumite rapoarte sociale, astăzi însă o întîlnim în gura oamenilor tot mai des.
Astfel în loc de deficienţă fizică, se foloseşte tot mai des termenul de handicap fizic, în loc de deficienţă de auz, se spune handicap de auz, în loc de boală mintală, auzim tot mai des expresia de handicapat mental.
Referitor la aceasta, intervievatul nostru este de părere că termenul vine mai mult ca o etichetare a acestor persoane, şi că cînd auzi cuvîntul „handicapat” gîndurile te duc imediat la oamenii ce suferă de o boală mentală, „dar faptul că avem o anumită deficienţă fizică, o nevoie specială asta nu înseamnă că automat suntem şi retardaţi mintal, aşa cum crede şi ne descriminează majoritatea oamenilor din societatea noastră.” – a concluzionat Eduard C., student în anul doi de facultate.
În acest context, Convenţia ONU privind Drepturile Persoanelor cu Dizabilităţi spune că toti membrii societatii se bucura de aceleasi drepturi ale omului – care includ drepturile civile, politice, sociale si culturale şi că toate persoanele cu dizabilitati au dreptul de a fi liberi de orice discriminare bucurindu-se de depturile lor!
Etichete Convenţia ONU, persoane cu dizabilităţi
