Drama unei vieţi de student…

O viaţă în care drumul este învăluit într-un întuneric adânc şi continuu poate fi sinonimul unei drame zguduitoare. Cel puţin aceasta este percepţia generală a celor mai mulţi dintre noi, cei cu lumina ochilor vie şi curată, despre viaţa nevăzătorilor. O dramă la fel de zguduitoare, a facut ca Valeriu Popov originar din satul Cîrnăţeni, raionul Căuşeni, la vîrsta de doar 7 ani să sufere o tragedie care i-a marcat întregul destin.

Curiozitatea minţii…

Viaţa poate deveni un coşmar întunecat. Anume aşa a devenit şi pentru Valeriu, student acum în primul an de universitate, Facultatea de Istorie şi Psihologie, USM. Copil fiind, a încercat din curiozitate să deschidă capacul unei bombe, rămasă pe cîmp în urma conflictului transnistrean din 1992. Explozia acelei bombe l-a făcut pe Valeriu să-şi pieardă vederea, să rămînă fără palma de la mîna stîngă, iar viaţa pentru el să devină un veşnic cîmp de luptă.
Fiecăruia dintre noi îi este greu să citească în sufletul unui om lipsit de vedere, iar atunci când încearcă acest lucru, o face cu prudenţă şi uneori poate împovărat de prejudecăţi.. Majoritatea persoanelor aflate în aceasta situatie se simt absolut neajutorate şi se izoleaăa de restul lumii. Există însă şi oameni care învaţă să meargă mai depare, să-şi traiască destinul.

Accesul la informaţie … ceva fenomenal!

Valeriu Popov n-a renunțat însă la speranţa şi convingerea că poate duce o viaţă normală. A absolvit o şcoală specială, apoi a urmat o serie de cursuri care l-au iniţiat în ştiințele masajului, iar acum este student la Universitate şi consideră că doar astfel îşi poate face un rost în viaţă.

La întrebarea cum se descurcă cu studiile şi cum ia notiţe în timpul orelor, Valera (aşa îl numesc colegii) ne-a spus că din clasele mai mari a început să folosească reportofonul, uneori mai face unele notiţe în sistemul punctat Braille, ”asta însă îmi ia foarte mult timp şi nu reuşesc să conspectez totul, pe cînd la reportofon e mai sigur. Dacă aş avea unul mai performant şi un calculator în care să descarc toată informaţia, mi-ar fi mult mai uşor, n-aş avea nevoie de sute de casete”- ne-a mărturisit indignat Valera. În acest context el a mai adăugat„A fost ceva cu adevarat revolutionar pentru mine, cînd am venit la Chişinău şi am descoperit calculatorul. Am început nişte cursuri de calculator, vreau să învaţ măcar cîteva noţiuni elementare, mi se pare absolut fenomenal să ai acces la o baza nelimitată de informații, cărţi, muzică, posturi radio, TV şi alte programe… Cel mai important este că poţi intra în contact şi pastra relaţii cu persoane din întreaga ţară, chiar întreaga lume. Pentru o persoana nevazatoare cred că acest lucru este ceva fenomenal!”

Puterea de a înfrunta destinul

Iurie Seminiuc, lector la Facultatea de Istorie şi Psihologie, spune că îl vede pe Valeriu Popov ca fiind ”un student silitor şi foarte responsabil”. ”Apreciez cutezanţa și puterea lui de a înfrunta destinul și de a merge mai departe! El are aceleaşi şanse ca şi ceilalţi studenţi. Problema e, că lui Valeriu îi vine mai greu să se mobilizeze, dar eu cred că el a reuşit deja să se integreze colectivului de studenţi şi întregului mediu universitar. După cum ştiţi, pe vremuri, nevazatorii nu aveau prea multe alternative, se multumeau să asculte radioul şi cam atit. Acum însa, lumea a evoluat, şi continuă să evolueze cu o viteza uimitoare. Consider că acești studenţi, aflaţi în situaţia lui Valeriu trebuie doar sa fie mai ingenioşi si să reuşească să ţină pasul, pentru că datorită tehnologiilor informaţionale existente, ei pot obţine informaţia necesară. De foarte multe ori persoanele cu disabilităţi au cele mai înalte performanţe la învăţătură, pentru că ei îşi îndeplinesc obligaţiile cu responsabilitate! Consider că lipsa vederii pentru Valeriu nu trebuie să devină un obstacol, ci mai degrabă o provocare, de a demonstra celor din jur că poate îndeplini cu succes cerinţele mediului universitar.” ”Dacă nevazatorii vor fi integraţi în învăţămîntul normal, atunci ei vor avea o perspectivă mai mare în viitor de a se realiza pe plan profesional.”- a concluzionat Seminiuc.

Oxana Bashirov, lector la catedra de limbă engleză, actualmente predă limba engleză la grupa lui Valeriu. Fiind o limbă străină care necesită efort maxim atît la pronunţie cît şi la scriere, Valeriu o învaţă doar la auz. ”Personal mă strădui să-I accord atenţia cuvenită pentru ca după finisarea cursului, studentul să posede un oarecare bagaj de cunoştinţe în limba engleza, mai ales că este o limbă atît de necesara la moment studenţilor. În afară de aceasta încerc să-i dau un sfat la momentul oportun, o susţinere oarecare şi o mînă de ajutor,. Analizind cunoştinţele pe care le avea acest student la început şi pe care le are acum spre sfîrsitul anului de studii, pot spune că performanţele lui Valeriu au crescut simţitor. Dar pentru că succesul acestor studenţi cu disabilităţi vizuale să fie şi mai mare este nevoie poate că de o reformă universitară: se simte o mare necesitate pentru ei ca auditoriile să fie adaptate cu aparate performante auditive (CD-uri, casete audio- în engleză) la fiecare facultate în parte nu doar la limbi străine.”- consideră Oxana Bashirov.

Reversul: ”Pedeapsă de la oameni, binecuvîntare de la Dumnezeu!”

Tatiana Filip, una din colegele de cămin a lui Valeriu spune că ”studenţii nevăzători ca şi Valera sunt oarecum în dezavantaj pentru că ei nu pot avea în vizor mimica, gestica, celorlalţi colegi cu care vorbesc, dar în schimb ei pot sesiza mult mai bine atitudinile acestora, felul lor de-a fi şi, mai ales, ondulaţiile vocii lui. Chiar dacă nu ne vede, el ne recunoaşte din mulţime vocea fiecăruia. Mulţi studenţi au reticenţe faţă de ceilalţi studenţi cu disabilităţi, fie locomotorii, fie de vedere, deoarece au o concepţie greşită despre ei, părîndu-le ciudaţi poate. Totuşi ei sunt oameni ca şi ceilalţi noi: unii dependenţi, alţii independenţi, unii lideri, alţii persoane obisnuite, unii bogaţi, alţii săraci, unii graşi, altii slabi, unii cu ochi cafenii, alţii cu ochi albaştri, etc. “

Referitor la aceasta Valeriu Popov a adăugat şi alte idei eronate despre nevăzători, una dintre ele este faptul că ”oamenii cred că lipsa vederii este o pedeapsă pentru noi. Acest punct de vedere a fost foarte cunoscut în trecut, dar din păcate mai persistă şi astăzi în societate. Personal consider că aşa a trebuit să se întîmple! Peste ani sper să primesc o binecuvintare de la Dumnezeu, prin ”pedeapsa” primită acum”- zîmbi Valeriu. ”Da, îmi vine foarte greu să mă descurc, mai ales cu facultatea! Totuşi nu-mi pare rău că am ales acest drum, deoarece astfel am învătat sa fiu flexibil, să mă adaptez la toate necesităţile educaţionale, să mă dezvolt ca personalitate într-un mediu civilizat, să mă simt liber, fără complexe alături de colegii mei care îmi sunt alături şi mă susţin mereu!”- a adăugat Valeriu.

Etichete nevăzător, USM